Pagina
principală

Index
Romania

Index
Stiinta

Contact

Ultima actualizare:
18 august 1999

În antichitate şi în evul mediul s-a închegat şi s-a dezvoltat un sistem de cunoştinţe în diferite domenii, ca matematica, astronomia, tehnica mineritului, a morătitului, medicina. În evul mediu, în Transilvania, s-a afirmat umanismul, iar spre sfârşitul evului mediu, în toate cele trei ţări române, iluminismul. În secolele 17 - 19, s-au dezvoltat preocupările filologice şi istorice, legate de începuturile formării trăsăturilor constitutive al naţiunii române; această epocă a produs spirite enciclopedice, ca Nicolae Milescu, Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir. Activitatea şcolii ardelene înscrie la sfârşitul secolului 18 şi începutului secolului 19 pagini importante în istorie, filologie şi filozofie (Samuil Micu Clain, Gheorghe Şincai, Petru Maior, P. Iorgovici, Ion Budai-Deleanu). La sfârşitul secolului 18, chirurgul oftalmolog I. Piuariu-Molnar s-a bucurat de un renume european.

Gheorghe Asachi (1813) şi Gheorghe Lazăr (1818) au pus bazele unui învăţământ naţional şi au pregătit ingineri hotarnici. După abolirea regimului fanariot (1821), în Principatele dunărene începe o perioadă de intens pionierat cultural, de asimilare a culturii europene, în special a celei franceze.
Epoca pregătirii revoluţiei din 1848 şi a înfiinţării statului naţional este dominată de gândirea revoluţionar-democrată a lui Nicolae Bălcescu. Figuri reprezentative din perioada prepaşoptistă şi paşoptista sunt, în ştiinţele sociale E. Poteca, Ion Heliade Radulescu, C. Moroiu, D. Bojinca, A. Donici, Chr. Flechtenmacher, socialistul utopic T. Diamant, A. T. Laurian, Mihail Kogălniceanu, Simion Bărnuţiu, G. Bariţiu, St. L. Roth, iar în ştiinţele naturii P. Vasici, I. Cihac, M. Zotta, Th. Stamati, I. Ionescu de la Brad, I. Baraş ş.a.
În prima jumătate a secolului 19 matematicianul maghiar din Transilvania, János Bolyai, pune, independent de Lobacevski şi de Gauss, bazele geometriei hiperbolice neeuclidiene.

Iau fiinţă o seamă de instituţii şcolare şi culturale importante: Şcoala de la Sf. Sava din Bucureşti (1818), Societatea de medici şi naturalişti din Iaşi (1833), Academia Mihăileană din Iaşi (1835), Şcoala de medicină din Bucureşti (1856), Universitatea din Iaşi (1860), Societatea de ştiinţe naturale (1865), Societatea literară română (1866, devenită în 1879 Academia Română), Universitatea maghiară din Cluj (1872), Şcoala naţională de poduri şi şosele din Bucureşti (1881, transformată în 1920 în Şcoala politehnică română din Bucureşti).

În a doua jumătate a secolului 19 odată cu dezvoltarea industrială creşte treptat ponderea ştiinţelor naturii şi a celor aplicate, a cercetărilor privind sursele naturale ale teritoriului nostru.
În perioada anterioară cuceririi independenţei de stat (1877) se afirmă fizicianul şi matematicianul Emanoil Bacaloglu, chimistul Alexe Marin, medicii N. Kretzulescu şi Carol Davila, fondatorul învăţământului superior medical.
Geologii Gr. Ştefănescu şi Grigore Cobălcescu (autorul primului tratat românesc de geologie) sunt primii darvinişti militanţi în ţara noastră.
În ştiinţele sociale îşi desfăşoară activitatea filologul Teodor Cipariu, marele lingvist şi istoric Bogdan Petriceicu Haşdeu, istoricii E. Hurmuzaki şi Al. Papiu-Ilarian, arheologul Alexandru Odobescu, economiştii Ion Ghica, D. Pop-Martian, P. S. Aurelian, filozoful şi esteticianul Titu Maiorescu şi filozoful materialist Vasile Conta.
Printre jurişti s-au remarcat C. Brăiloiu, C. Bozianu, G. Costaforu şi V. Boerescu.

În a doua jumătate a secolului 19 a crescut interesul în dezvoltarea economiei naţionale, în folosirea ştiinţei şi tehnicii în producţie.
Dezvoltarea economiei, a învăţământului şi culturii a întărit procesul de formare a intelectualităţii care a jucat un rol de seamă în viaţa social-politică a ţării.
În ultimul sfert de secol al 19-lea încep cercetările ştiinţifice originale în universităţi şi se formează şcolile noastre naţionale în diferite domenii ale ştiinţei.
Ştiinţa românescă începe să aducă o contribuţie la patrimoniul ştiinţei universale, iar unele dintre descoperirile noastre dobândesc o largă notorietate internaţională. Nicolae Teclu studiază arderea şi realizează becul care îi poartă numele, precum şi alte invenţii, C. Miculescu efectuează o determinare precisă a echivalentului mecanic al caloriei (1891), iar D. Hurmuzescu descoperă efectul ionizant al radiaţiei X (1896).
Inginerul Anghel Saligny construieşte podul de la Cernavodă (1890-1895), pe atunci cel mai lung pod din Europa (3850 m) şi primele silozuri de beton armat.
Traian Vuia efectuează, în 1906, prima ridicare de la sol a unui avion cu mijloace proprii de bord ale aparatului. Henri Coandă concepe şi pilotează, în 1910, primul avion cu reacţie din lume, iar Aurel Vlaicu obţine succese însemnate în tehnica aviatică.
G. Constantinescu realizează primele construcţii de beton armat din ţară şi, începând din 1912, creează o nouă ramură ştiinţifică sonicitatea.
Lazăr Edeleanu elaborează, în 1908, procesul rafinării petrolului cu bioxid de sulf, introdus ulterior în toată lumea.
Elie Radu introduce la noi betonul armat în construcţia de poduri.
Se pun bazele şcolii matematice româneşti. Contribuţii de seamă aduc Spiru Haret, C. Gogu, N. Coculescu, intemeietorul Observatorului astronomic din Bucureşti (mecanica cerească), A. Davidoglu (ecuaţii cu derivate parţiale), D. Emmanuel (teoria funcţiilor de o variabilă complexă) ş.a. În 1895 a luat fiinţă "Gazeta matematică".
În domeniul chimiei se remarcă Petru Poni şi C. I. Istrati, fondatori ai şcoli româneşti de chimie, cercetători ai bogăţiilor naturale ale ţării (petrolul, sarea etc.).
În geologie se remarcă Sabba Ştefănescu, în hidrologie M. Drăghicescu, în botanică Dimitrie Brîndză, fondatorul Institutului botanic şi al grădinii botanice din Bucureşti, iar în mineralogie V. Butureanu.
Medicina românescă este ilustrată de câteva somităţi cu renume mondial: dr. Victor Babeş, promotor al seroterapiei şi, împreună cu V. Cornil, autor al primului tratat de bacteriologiei din lume (1885), dr. Ioan Cantacuzino, fondatorul şcolii române de microbiologie şi medicină experimentală, şi dr. Gheorghe Marinescu, fondatorul şcolii noastre de neurologie.
Medicina românescă a mai fost reprezentată de dr. Constantin I. Parhon, unul dintre creatorii endocrinologiei şi autor, împreună cu M. Goldstein, al primului tratat de endocrinologie (1909), de chirulgul Thoma Ionescu, de dr. C. Levatidi, unul dintre fondatorii inframicrobiologiei, de fiziologul I. Athanasiu ş.a.
În biologie au defăşurat o activitate de cercetare şi popularizare meritori dr. N. Leon (parazitologie), Grigore Antipa (hidrobiologie), St. C. Michăilescu, P. Bujor, D. Voinov (citologie), Em. Teodorescu, I. Borcea s.a.
Emil Racoviţă a creat în 1907 biospeologia.
S. Mehedinţi si Gh. Vîlsan au întemeiat geografia ştiintifică românescă.
O amploare deosebită cunoaşte şcoala noastră de filologie, reprezentată de savanţi ca Bogdan Petriceicu Haşdeu, Alexandru Philipide, Ovidiu Densuşianu, Sextil Puşcariu s.a., precum şi şcoala de istorie reprezentată de D. Onciul, Gr. Tocilescu şi îndeosebi de A. D. Xenopol, istoric şi filozof de renume mondial.
Se remarcă R. Rosetti şi G. Giurescu, iar Nicolae Iorga şi Vasile Pârvan dobândesc o mare notorietate internaţională.

În perioada dintre cele două războaie mondiale, în ciuda îngustimii bazei materiale şi a condiţiilor social-politice defavorabile, ştiinţa românească a obţinut în toate domeniile rezultate superioare prin strădania multor savanţi din generaţia mai veche, care şi-au dat acum operele fundamentale, şi prin contribuţia a numeroşi savanţi mai tineri, care se consacră în această perioadă.
Şcolile ştiinţifice tradiţionale se întăresc. Iau fiinţă noi instituţii ştiinţifice universitare şi ale Academiei, laboratoare, staţiuni experimentale, societăţi ştiinţifice, publicaţii de specialitate etc.
În matematici îşi încununează activitatea Gheorghe Ţiteica (geometrie diferenţială), Dumitru Pompeiu (ecuaţii cu derivate parţiale, mecanică), Traian Lalescu (ecuaţii integrale).
În domeniul astronomiei şi seismologiei au avut contribuţii de seamă C. Popovici, Gh. Demetrescu, C. Pîrvulescu, în fizică ST. Procopiu, Horia Hulubei, în chimie G. G. Longinescu, Gh. Spacu (creatorul combinaţiilor complexe), Petre Bogdan (chimia organică), N. Costachescu (chimia anorganică şi analitică), în biologie Traian Săvulescu, Gh. Ionescu Siseşti (intemeietorul Institutului de cercetări agronomice), în geologie se afirmă Gh. Macovei, I. Athanasiu, în geografie M. Popescu-Spinei, G. Vâlsan (cercetări în tipologia satelor), în medicină Francisc I. Tainer (anatomie şi antropologie), Dimitrie Bagdasar (neurochirurgie), H. Gh. Lupu (medicină generală).
În tehnică, N. Vasilescu-Karpen, C. I. Budeanu, I. S. Gheorghiu, Pl. Andronescu şi C. A. Parteni pun bazele cercetării în domeniul electrotehnicii. D. Ghermani aduce contribuţii în hidrodinamică şi stabileşte o metodă de determinare sistematică a relaţiilor de similitudine. E. Carafoli face cercetări importante în domeniul aerodinamicii şi al mecanicii fluidelor.
Multe metode şi procedee, fenomene şi efecte, formule şi reacţii, formaţii biologice, aparate, mărimi şi noţiuni capătă numele savanţilor care le-au creat (babesiile şi corpuscului Babeş-negri, fenomenul Cantacuzino, efectul Coandă, convertorul de cuplu Constantinescu, reacţia Spacu, electroscopul Hurmuzescu, procedeul Edeleanu, profilele Carafoli etc.).
Se afirmă o nouă generaţie de istorici şi arheologi A. Oţetea, Constantin Daicoviciu, C. C. Giurescu. Se dezvoltă sociologia românească reprezentată de Dimitrie Gusti, fondatorul şcolii sociologice (monografice) de la Bucureşti

După cel de-al doilea război mondial se remarcă în matematici şi îşi continuă activitatea cea mai mare parte a savanţilor consacraţi anterior, în frunte cu S. Stoilov. Obţin rezultate însemnate Dan Barbilian (teoria idealelor), Gh. Mihoc (statistica matematică), Grigore Moisil (ecuaţii cu derivate parţiale, teoria algebrică a mecanismelor automate, logica matematică) care s-au afirmat prin lucrări valoroase încă din perioada interbelică şi N. Ciorănescu, Al. Fronda, Caius Iacob ş.a. În astronomie se remarcă Calin Popovici, C. Drîmbă.
În fizică colectivul condus de H. Hulubei a făcut cercetări valoroase în domeniul izotopilor radioactivi şi al aplicaţiilor lor în prospecţiuni geologice, medicină etc.
În chimie C. D. Neniţescu şi colaboratorii săi dezvoltă şcoala de chimie organică, rezolvând numeroase probleme al industriei chimice şi abordând probleme teoretice de însemnătate.
În biologie se realizează monografiile florei şi faunei ţării, Traian Săvulescu a publicat lucrări valoroase de fitopatologie.
În medicină îşi încununează activitatea C. I. Parhon, D. Danielopolu, N. Gh. Lupu ş.a. şi merite ştiinţifice şi organizatorice deosebite au St. M Milcu, A. Moga, I. Enescu, Th. Burghele ş.a.
În domeniul ştiinţelor tehnice se dezvoltă în cadrul institutelor Academiei, instituţiilor din învăţământul superior şi al institutelor de cercetare unde s-au facut cercetări în numeroase domenii cu rezultate meritorii.
Ştiinţele umaniste şi sociale au cunoscut de asemenea o înflorire. În istorie şi arheologie lucrări importante au avut: A. Oţetea, Constantin Daicoviciu, P. Constantinescu-Iaşi, E. Condurachi ş.a. În lingvistică, filologie şi lexicografie s-au elaborat "Dicţionarul limbii române literare" (1955-1957), "Dicţionarul limbii române moderne" (1958), "Gramatica limbii române" (1954), "Dicţionarul enciclopedic român" (1962-1966). Contribuţii valoroase au avut Iorgu Iordan, Emil Petrovici, Al. Rosetti, Alexandru Graur, D. Macrea ş.a.