Literatura

C
U
L
T
U
R
A

Pagina Nationala
Pagina
principală

Index Romania
Index
Romania

Cultura
Cultura

Contact
Contact

Limba Engleza

Ultima actualizare:
24 ianuarie 2005

 

Secolele 16-18 au vazut dezvoltarea culturii scrise. Acele lucrari, desi au o anume valoare estetica, nu pot fi considerate ca lucrari literare propriu-zise.

Sfarsitul secolului 18 si incepului secolului 19 constituie adevaratul inceput al literaturii române. A fost perioada evolutiei si eliberarii universului structural specific literaturii de aria neomogena si policroma ale scrierilor culturale anterioare. De altfel a fost o ruptura de lumea culturala anterioara, determinata de o schimbare radicala a societatii românesti (un proces accelerat de occidentalizare si liberalizare, schimbarea limbajului literar prin conexiunile acestuia cu stilurile europene, ca si un aspect institutional al culturii).

Prima jumatate a secolului 19 a fost timpul marilor proiecte pentru crearea unei literaturi nationale, ca si pentru diversificarea (dupa 1830 toate genurile posibile au fost abordate) si profesionalizarea scrisului. Innoirea limbajului include si expresii nepotrivite sau caricaturale, prin urmare a fost lasat un apel urgent de catre Generatia 1848, prin scriitorii implicati in evenimentele din 1848, pentru reintoarcerea la folclor, care era vazut ca o sursa de regenerare estetica, datorata simplicitatii si frumusetii limbajului propriu. Printre acestia enumeram pe Vasile Alecsandri (1821-1890), un pionier in poezie, proza scrisa, drama ca si un culegator de folclor si Costache Negruzzi (1808-1868) care a fost nu numai fondatorul nuvelisticii românesti dar si un model inca fara pereche in scrierea de nuvele istorice.

A doua jumatate a secolului 19 a fost caracterizata prin salturi mari si de calitate in literatura. O contributie remarcabila a avut-o societatea culturala Junimea (f. 1863) si in special mentorul acesteia Titu Maiorescu (1840-1917), prin lupta caruia impotriva mediocritatii si pentru introducerea criteriilor estetice in stabilirea ierarhiilor de valori. Revista publicata de aceasta societate, Convorbiri literare, a ajutat la impunerea marilor scriitori ai secolului 19: Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale si Ion Creanga. Eminescu (pentru români este prototipul poetului si a poeziei), care era conversant la cele mai ridicate speculatii filozofice si, in acelasi timp, era un mare admirator al poeziei populare, a dat stralucire maxima romanticismului românesc, schimband radical limbajul poetic inlaturand retoricul. Piesele de teatru ale lui Ion Luca Caragiale sunt o oglinda nemiloasa a societatii românesti al timpului, iesind in evidenta prin critica muscatoare a obsesiilor politice si ezitarilor morale, ridiculizand contradictiile dintre obscuritate efectiva si pretentii ca si deformarea limbajului. "Datorita valorii comediilor sale de moravuri si caractere, din nefericire scrise intr-o limba care nu este de circulatie mondiala, Ion Luca Caragiale este poate cel mai mare dintre dramaturgii necunoscuti", a scris Eugen Ionesco, reputatul creator al teatrului absurdului. Societatea Junimea l-a descoperit si lansat si pe Ion Creanga al membru al triadei marilor clasici, un povestitor fara pereche iesind in evidenta prin stilul oral folosit in opera lui, si Ion Slavici (1848-1925), un scriitor transilvanean, autorul primei capodopere a romanului românesc (Mara, 1894). In opozitie cu Junimea si Convorbiri literare, Literatorul ciclu literar si revista care poarta primele manifeste al simbolismului, care poate fi regasit in poemele lui Alexandru Macedonski (1854-1920).

Perioada dintre cele doua razboaie mondiale a fost caracterizata de mari efervescente. Poezia gravita in jurul mai multor modele mari: materialismul abstractului si innobilarea expresiei sincere prin Tudor Arghezi (1880-1967), poezia expresionista prin Lucian Blaga (1895-1961), poemele simbolice prin George Bacovia (11881-1957), sau versuri ermetice prin Ion Barbu (1895-1964), care a fost si un stralucit matematician al carui nume este si in istoria matematicii prin teoriile sale asupra spatiilor. Poezia de tip traditional a fost stralucit reprezentata de Ion Pillat (1891-1945) si Vasile Voiculescu (1884-1963). In proza scrisa, marele nume al timpului a fost Liviu Rebreanu (1885-1944), a carui nuvele Ion si Padurea Spânzuratilor sunt mari capodopere. Prima este o lucrare realista cu influente naturaliste, o tragedie a vietii de la sat, brazdata de caractere idilice care au aparut anterior in literatura. A doua face introducerea romanului psihologic in literatura româna. Cu mult diferit este Mihail Sadoveanu (1889-1961), care a scris un numar imens de romane si nuvele care sunt destul de singulare in literatura româna datorita densitatii metaforice si a infuziei de intelepciune orientala. In dramaturgie tendintele inovatoare au fost mai putin spectaculoase. Totusi merita a fi mentionat teatrul de idei a lui Camil Petrescu (1894-1957), dramele cu dimensiuni mitice ale lui Lucian Blaga, piesele lui Mihail Sebastian (1908-1945), remarcabile prin sensibilitatea si puritatea caracterelor.

Critica literara si eseurile au tinut pasul cu poezia si proza scrisa. In perioada premergatoare razboaielor a fost reprezentata de mari critici "care au fixat directia", ca Nicolae Iorga, Garabet Ibraileanu (1871-1936), Mihail Dragomirescu (1868-1942), care au fost ideologisti curentelor literare, intre cele doua razboaie mondiale singurul si ultimul din marii critici a fost Eugen Lovinescu (1881-1946) prominent promotor al curentului modernist. Critica si istoria literara a atins un statut profesionist. George Calinescu (1889-1965) a supus intreaga literatura româna de la origini pana in timpul prezent la o judecata axiologica.

Critica jurnalistica, reprezentata prin Vladimir Streinu (1902-1971), Pompiliu Constantinescu (1901-1946), si critica academica, reprezentata de Tudor Vianu (1897-1964), s-au dezvoltat cot la cot. Dar in afara marilor personalitati, perioada a fost martora la o diversificare a curentelor cum nu s-a mai vazut. Traditionalismul, care era reprezentat in special de revista Gândirea (1922-1944), condusa de Nichifor Crainic (1889-1972), era opus modernismului, promovat de revista cercului literar Sburatorul (1919-1922, 1926-1927), condus de Eugen Lovinescu. Revista, Contimporanul (1922-1932), condusa de Ion Vinea (1895-1964), a facut trecerea de la modernism la avangarda. Au inceput sa apara si reviste de avangada propriu-zise, ajutand la debutul literar al lui Tristan Tzara (1896-1963) fondatorul Dadaismului, Gherasim Luca (1913-1994) si Ilarie Voronca (1903-1946), care mai tarziu si-au facut un renume in strainatate, ca si pentru cel al scriitorilor care s-au facut remarcati in literatura româna, ca Gellu Naum, care a promovat credincios suprarealismul in intreaga lui opera, sau Geo Bogza (1908-1993), care a fost un nume de remarcat in genul reportajului. Legatura dintre literatura româna si curentele europene, care s-a atins de catre generatia interbelica, a fost intrerupta abrupt de instaurarea comunismului.

"Proletcultismul" anilor 50 a lasat putin loc pentru literatura autentica, si chiar daca a fost blamat in anii 60, nu a mai lasat loc libertatii creatiei in literatura. Literatura s-a bucurat de sprijinul finnanciar necesar fiind subventionat de stat si in ciuda ori caror restrictii ideologice, intreruperi ca cele din anii 50 nu au mai fost posibile. Literatura autentica era foarte bine primita de cititori, care au identificat in ea simbolul atitudinii civice. Niciodata nu a mai fost un astfel de acord intre public si gustul critic ca cel din ultima decada a dictaturii lui Ceausescu. Scriitori ca Marin Preda (1922-1980) si Augustin Buzura, poeti ca St. Augustin Doinas, Nichita Stanescu (1933-1983), Marin Sorescu (1936-1997), Ana Blandiana au fost apreciati atat de critici pretigiosi (Nicolae Manolescu, Eugen Simion) cat si de cititori. Ultima decada a regimului lui Ceausescu a fost martora ridicarii unui grup de tineri scriitori care au inceput o lupta necontenita impotriva incercarilor de nivelare a limbajului artistic.

Anii de dupa 1990 au fost o perioada de "teste" si de dificultati generate de comutarea interesului cititorilor catre lucrarile literare ca le-au fost inainte inaccesibile sau catre mass-media. Mai mult, constrangerile culturii nesubventionate in conditiile unei economii de piata incipiente a influentat publicarea cartilor. Totusi criza nu a afectat si creatia. Tinerii scriitori in particular (scritorii anilor 90 s-au impus in special in proza si eseuri) par a fi determinati de a reconstrui legaturile catre cititori.